31 de județe vor fi măturate de vânt, anunță meteorologii care au și emis o avertizare cod galben de vânt. Aceasta va fi valabilă, sâmbătă, între orele 10.00 și 23.00.

Județele afectate sunt: Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Alba, Bistrița-Năsăud, Mureș, Sibiu. Vâlcea, Argeș, Brașov, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Covasna, Harghita, Suceava, Neamț, Botoșani, Iași, Constanța și Tulcea.

Specialiștii susțin că în aceste zone vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 55-65 km/h și temporar 70-85 km/h, trecător cu aspect de vijelie.

Sunt afectate pe parcursul zilei de sâmbătă Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și zona costieră a Dobrogei, iar spre seară și la începutul nopții de sâmbătă spre duminică jumătatea nordică a Moldovei.

Meteorologii anunță că, în intervalul menționat, în zona montană înaltă, vântul va sufla tare, cu rafale ce vor depăși 80-100 km/h. În nordul, nord-estul și centrul țării, precum și la munte, mai ales după-amiaza și seara local se vor semnala averse, însoțite și de descărcări electrice.

Intensificări ale vântului se vor semnala, local și temporar și în restul teritoriului, unde se vor atinge viteze, în general, de 45-55 km/h.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here