La data de 7 februarie, poliţiştii din Prahova şi cei ai Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române au efectuat 5 percheziţii, pe raza judeţelor Prahova şi Ilfov, la persoane bănuite de furturi din societăţi comerciale şi ATM-uri. 7 persoane au fost conduse la sediul poliţiei, pentru audieri.

La data de 7 ianuarie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de PoliţieJudeţean Prahova, cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, au efectuat 5 percheziţii, în judeţele Prahova şi Ilfov, la locuinţele unor persoane bănuite de furturi din societăţi comerciale şi ATM-uri.

Din cercetări au rezultat indicii că, începând cu luna septembrie a anului 2017 şi până în prezent, cei în cauză ar fi sustras bani din seifuri, case de bani şi ATM-uri, situate în judeţele Prahova, Ilfov, Braşov, Giurgiu şi Buzău.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat instrumente susceptibile a fi folosite la comiterea infracţiunilor, bani şi telefoane mobile.

7 persoane au fost conduse la sediul poliţiei, pentru audieri.

Până în prezent, prejudiciul cauzat a fost estimat la aproximativ 100.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here