Lecţie de onestitate oferită de doi elevi de 13 ani din municipiul Râmnicu Sărat. Copiii au găsit pe stradă un teanc de bani şi au mers direct la Poliţia Locală pentru a-i preda oamenilor legii. Cei doi copii, Denis Cristian Mahulea (clasa a VII-a) şi Ionuţ Mario Bedereag (clasa a VI-a), au observat în seara zilei de marţi, după ce au ieşit de la ore, mai multe bancnote răspândite pe trotuar în centrul municipiului Râmnicu Sărat. Copiii au adunat banii, împreună cu un al treilea tânăr, şi s-au îndreptat către cea mai apropiată secţie de poliţie, cea a Poliţiei Locale Râmnicu Sărat.

Gestul copiilor i-a impresionat nu doar pe poliţişti, ci şi pe colegii lor, dar şi pe dascălii şcolii. „Cred că putem sublinia şi rolul şcolii în modelarea şi educaţia desfăşurată la nivelul instituţiei noastre de învăţământ. Aceasta este normalitatea într-o lume tot mai anormală”, a declarat directorul Şcolii „Vasile Cristoforeanu”, Ionel Meiroşu.

În urma verificărilor, poliţiştii locali din Râmnicu Sărat au identificat persoana care pierduse banii. Este vorba despre un bărbat din localitatea buzoiană Boldu. El le-a mulţumit din suflet copiilor pentru gestul lor frumos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here