Dorin BADULESCU

Liberalii îi cer demisia primarului Constantin Boșcodeală, după mega-scandalul izbucnit la Direcția Economică.
Copreședintele PNL, Dorin Bădulescu, a declarat într-o conferință de presă că ştergerea datoriilor unor persoane fizice sau firme de către funcționarii din Primărie este o nedreptate faţă de contribuabilul de rând iar această situație dată în vileag de anchetatori trebuie să genereze schimbări.
”Mai mare dovadă a incompetenței nu putem găsi decât la Primăria Buzău. Acolo, din punctul meu de vedere, s-a propovăduit un sistem mafiot și având în vedere această chestiune cred că e absolut necesar ca Executivul Primăriei să își prezinte de urgență demisia din funcție. Nu mai pot fi tolerați în funcție atâta timp cât au păstorit un sistem în care noi, ca oameni normai, ne plătim impozitele și alți smecheri nu își achită impozitele”, a declarat copreședintele PNL Dorin Bădulescu.
Liberalul a adăugat că cei care au fost scutiți de la obligațiile la bugetul de stat sunt protejati de ”sistemul mafiot PSD”.
”Nu au plătit impozite si taxe la Primăria Buzău persoane protejate ale sistemului mafiot PSD. Avem copii, fini, nași, cumetri care nu plătesc impozite. Dar ce, ei nu au tot două mâini și două picioare? Nu muncesc la fel ca mine și ca oricare altul? E absolut nedrept și e o mare nedreptate pentru marea majoritate a intreprinzătorilor și a persoanelor fizice. Sunt convins că lucrurile nu se vor opri aici, aștept rezultatele anchetei și aștept și demisiile pentru că nu poti să nu ai nici un fel de constiință în condițiile în care toti de sub tine făceau ce făceau. Este expresia unui sistem propovăduit de 20 de ani în Primăria Buzău în care nepotismul, marile aranjamente și micile și marile spăgi au funcționat perfect. E clar că nu avem ce sa discutam și singura solutie este sa plece acasă”, a conchis liderul PNL, Dorin Bădulescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here