alunecare

6 locuințe modulare vor ajunge la sinistrații din comuna Bisoca, județul Buzău, unde 9 case au fost distruse de o masivă alunecare de teren iar 19 persoane au fost evacuate din gospodării.
Locuințele modulare urmează să fie aduse de angajații ISU de la Botoșani, Consiliul Județean fiind cel care va trebui să asigure combustibilul necesar transportului.
Între timp, specialiștii au emis deja o primă concluzie preliminară: în zonă s-au mai produs și în trecut alunecări de teren, fenomenul fiind până nu demult în stare latentă. În plus, locuințele au fost ridicate într-o zonă în care sub pământ este sare, pătrunderea apei în sol provocând fenomenul de alunecare de teren.
Cei 19 sinistrați de la Bisoca ale căror case au fost distruse de o alunecare de teren locuiesc în prezent la rude sau în casele unor localnici care sunt plecați din zonă. Oamenii nu au nici o speranță că se vor putea întoarce vreodată la locuințele care au fost pe punctul de a fi înghițite de pământul care a luat-o la vale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here