bon-fiscal (1)
Duminică a avut loc a doua extragere lunară a Loteriei bonurilor fiscale, aferentă bonurilor din perioada 1-31 iulie, fondul de premiere fiind de 1 milion de lei, pentru maxim 100 de câştigători, care vor fi desemnaţi în urma altei extrageri dacă se depăşeşte numărul.
ÎN urma extragerii au ieșit câștigătoare bonurile în valoare de 364 lei emise pe 23 iulie.
După centralizarea bonurilor câştigătoare, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată cea de a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câştigătoare, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice.

Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul ministerului, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al C.N. Loteria Română (CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile.

La această extragere au participat toate bonurile fiscale emise în perioada 1-31 iulie, fără a fi necesară înregistrarea prealabilă a acestora într-o bază de date.

Depunerea cererilor de revendicare se realizează începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile, prin depunerea în original a bonului fiscal câştigător, alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.

Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat.

În situaţia în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista centralizatoare cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de 1 milion de lei este împărţit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticităţii bonurilor câştigătoare.

Dacă în urma centralizării listei bonurilor fiscale pentru care s-au revendicat premiile, se constată depăşirea numărului de maximum 100 de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării a 100 de câştigători.

Pană în prezent au avut loc trei extrageri la Loteria fiscală, dintre care două ocazionale (pe 13 aprilie şi 28 iunie) şi una lunară (pe 19 iulie), la aceasta din urmă fiind câştigătoare bonurile fiscale de 509 lei emise pe 1 iunie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here