Regele naiului vine astăzi la Buzău unde va susţine un concert pentru un scop nobil: strângerea de fonduri pentru turnarea unei noi copii a sculpturii Rugăciunea lui Brâncuşi. Invitaţia a fost lansată de Clubul Rotary încă de la începutul lunii decembrie însă din cauza turneelor artistul a fost nevoit să amâne concertul dela Buzău.

Buzoienii îl vor putea vedea pe maestrul naiului alături de Taraful Ciocîrlia. Gheorghe Zamfir, pe lîngă prestigioasa carieră de muzician, se manifestă ca artist și în domeniul literar și al artelor plastice, publicînd versuri, eseuri și o carte autobiografică și expunînd picturi proprii în țară și în străinătate. Spectacolul este programat miercuri, 26 decembrie, la Sala Mare a Consiliului Judeţean Buzău, de la ora 18.00. Preţul biletelor este cuprins între 50 de lei şi 75 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here