Precipitatiile din luna martie au făcut prăpăd in județ. Autoritățile buzoiene au întocmit lista pagubelor și au solicitat bani de la Guvern pentru refacerea drumurilor, a podurilor rupte de șuvoaie. Deputatul Marcel Ciolacu a anunțat astăzi suma care va fi alocată județului Buzau.

“Județul Buzău va primi 12 milioane de lei din fondul de intervenție aflat la dispoziția Guvernului pentru refacerea de urgență a infrastructurii județene și locale afectate de inundațiile și alunecările de teren de luna trecută. Este vorba despre drumurile aflate pe raza localităților Lopătari, Chiliile, Bozioru, Murgești, Pardoși, Sărulești, Beceni, Pietroasele, Bisoca, Pănătău și Cănești. În plus, 14 familii și persoane singure ale căror case și anexe gospodărești au fost distruse de calamitățile naturale vor primi ajutoare de urgență din partea Guvernului în valoare de 70 de mii de lei.

Este un sprijin necesar față de toți cei care și-au pierdut agoniseala de o viață. În același timp, îmi doresc ca la nivelul autorităților locale să se ia măsurile necesare astfel încât toate reparațiile să fie finalizate în cel mai scurt timp și lucrurile să reintre rapid pe făgașul normal”, a anunțat deputatul Marcel Ciolacu.

http://sgg.gov.ro/new/wp-content/uploads/2018/04/ANEXA-14.pdf

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here