Preşedintele interimar al PSD Marcel Ciolacu a declarat, marți, că de la 1 iunie consiliile judeţene şi primăriile de municipii vor intra în colaps financiar. Liderul social democrat susține că acest lucru se datorează faptului că Guvernul nu a alocat banii necesari funcţionării spitalelor în perioada epidemiei de coronavirus.

„Cea mai mare problemă depistată cu colegii mei este legată de autorităţile locale, atât de consiliile judeţene, cât şi de primarii din reşedinţele de judeţ, dar şi primarii care au în subordine spitale locale. Pot să vă spun că în acest moment, după centralizarea noastră, cheltuielile suportate de către toate autorităţile locale din ţară, indiferent de culoarea politică, ajung la 500 de milioane. Banii primiţi de la Guvernul României pentru spitalele judeţene, pentru funcţionarea lor şi pentru lupta medicilor cu virusul au fost de 17 milioane de lei. (…) Începând cu data de 1 iunie, cel târziu 1 iulie, consiliile judeţene şi marile primării de municipiu vor intra în colaps financiar. Nu vor mai exista bani nici pentru spitale şi nici pentru protecţia copilului”, a declarat Marcel Ciolacu într-o conferinţă de presă, la sediul PSD.

Liderul PSD a precizat că Guvernul a delegat o serie de atribuţii către administraţiile locale fără să aloce și banii necesari acestora.

„De aceea, împreună cu grupurile parlamentare vom veni numai pe acest capitol, de sănătate şi cheltuielile pentru protecţia copilului, cu un amendament la rectificarea bugetară pe care am introdus-o în Parlament”, a mai spus acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here