La scurt timp după ce premierul Mihai Tudose și vicepremierul Marcel Ciolacu au semnat, la Palatul Victoria, demisiile, Ciolacu a postat pe pagina sa de socializare un mesaj adresat tuturor românilor.

Marcel Ciolacu mulţumeşte prietenului şi premierului Tudose şi promite în acelaşi timp că va continua să se dedice serviciului public în beneficiul României.

„Mulțumesc premierului Mihai Tudose, întregii echipe guvernamentale și tuturor colegilor mei pentru modul exemplar în care am colaborat în această perioadă. A fost un efort extraordinar pentru a duce la îndeplinire angajamentele din programul de guvernare cu care am câștigat alegerile. Avem o creștere economică record, am crescut salarii și pensii, avem cea mai mică rată a șomajului și am demarat investiții majore în infrastructură. Sunt rezultate bune care oferă viitorului guvern o bază solidă pe care să construiască în continuare astfel încât să aducă prosperitate românilor.
Mă voi întoarce cu fruntea sus în Parlament unde voi continua să mă dedic serviciului public în beneficiul României. Și, în mod special, voi continua să mă lupt pentru toate proiectele care vizează dezvoltarea județului Buzău.
Vă mulțumesc tuturor!”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here