Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că prioritatea şefilor de filiale din ţară o reprezintă, la acest moment, alegerile locale şi parlamentare, şi nu conducerea partidului, referindu-se la decizia sa de a nu coopta la conducere preşedinţii de organizaţii judeţene.

„Decizia a fost discutată cu colegii mei şi au fost de acord (…). Îmi asum ca în funcţiile de vicepreşedinte să nu se regăsească niciun preşedinte de organizaţie. Deoarece prioritatea preşedinţilor de organizaţii în acest moment sunt alegerile… Alegerile locale, alegerile parlamentare, când se vor desfăşura ele. Cred că responsabilitatea noastră este întâi să ne facem treaba acasă (…), nu conducerea directă a partidului”, a spus Ciolacu la Digi24.

Întrebat ce îl recomandă pentru funcţia de preşedinte al PSD, acesta a declarat că „a făcut destul de multe pentru acest partid”.

„Eu cred că am făcut destul de multe pentru acest partid. În toată activitatea mea de 30 de ani am avut performanţe cu organizaţia de la Buzău, preşedintele Camerei Deputaţilor… Mi-am făcut datoria aşa cum am fost ales. Era normal să mi-o fac. Momentan, am depăşit, împreună cu colegii mei, trei luni şi jumătate foarte dificile pentru PSD. PSD, în acest moment, şi o spun cu mândrie, este funcţional şi datorită mie şi colegilor mei, şi a domnului Paul Stănescu”, a subliniat Marcel Ciolacu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here