Mariana Carmen Tudor
Mariana Tudor, candidatul care a obținut cel mai bun punctaj la concursul organizat săptpmâna trecută la Spitalul Județean pentru postul de șef Serviciu Aprovizionare, a fost depunctată în urma contestației pe care a depus-o. Astfel, potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean, Adriana Bunilă, Tudor a ajuns la un punctaj, în urma recorectării lucrării de 60, 16 puncte, iar înainte avea 61, 67 de puncte.
În aceste condiții, Mariana Tudor a fost respinsă, la fel ca și ceilalți 3 candidați care au participat la examenul de săptămâna trecută, al doilea din ultima vreme organizat de conducerea spitalului.
Aceeași conducere a Spitalului Județean va fi nevoită să repete concursul pentru funcția de șef Serviciu Aprovizionare, vacant de vreme bună.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here