După aproape șase luni de pauză, atleta Marina Andreea Baboi a revenit pe pista de alergare, într-o competiție oficială.

Sportiva legitimată la SCM Gloria Buzău a participat la Cupa României Open, organizată în weekend, pe stadionul „Iolanda Balaș Soter” din Capitală. 

Buzoianca a urcat pe podium, după ce s-a clasat a doua în cursa de 200 m, obținând medalia de argint, cu timpul de 24.06. „A fost o competiție ciudată. Au fost puțini participanți și, fără oameni în tribune, atmosfera a fost ciudată. Neobișnuită a fost și revenirea noastră, a sportivilor, pe pistă, pentru că mulți dintre noi am avut dificultăți în pregătire. Însă, pot spune că mă bucur că am revenit în competiții și că ușor, ușor, totul pare să revină la „normal”. Sunt încă destule aspecte pe care atât eu, cât și antrenoarea mea, dna profesor Doina Voinea, trebuie să le punem la punct, dar sezonul acesta se întinde până la sfârșitul lunii septembrie, așa că sunt sigură că totul o să meargă foarte bine!”, a declarat Marina după încheierea cursei.  Următoarea competiție pentru sportiva din Buzău va fi spre finalul lunii. În perioada 22-23 august, Marina va participa la Internaționalele României, pe Cluj Arena.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here