Un eveniment rutier fara victime a avut loc pe DN 1B la intersectia catre Dealul Viei.

Potrivit polutistilor, un autoturism a iesit in afara carosabilului si s-a rasturnat.

Din primele verificări, un conducător auto în vârstă de 48 de ani, din Gălbinaşi, care se deplasa pe DN 1B E577 din direcţia Ploieşti către Buzău, în afara localităţii Merei, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare şi a nepăstrării unei distanţe de siguranţă faţă de autovehiculul din faţa sa, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a ieşit în afara părţii carosabile, răsturnându-se.

În urma evenimentului nu a rezultat rănirea vreunei persoane. De asemenea, la fata locului a fost direcţionat un echipaj de poliţie, iar în timpul intervenţiei, autospeciala, oprită pe marginea carosabilului, a fost avariată de o roată desprinsă de la un TIR condus de un prahovean în vârstă de 40 de ani, pe direcţia Ploieşti către Buzău.

În cazul celor doi conducători auto a fost luată măsura sancţionării contravenţionale în conformitate cu prevederile legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here