În perioada 30 decembrie – 02 ianuarie, Dispeceratul Companiei va monitoriza cu atenție consumul din municipiul Buzău, 24 de ore din 24, iar personalul de intervenție va fi disponibil permanent pentru a interveni imediat.

Până la restabilirea parametrilor de calitate, în cazul în care apa prezintă turbiditate, ca urmare a supraconsumului sau a eventualelor căderi de tensiune electrică, Compania de Apă va livra populației apă în regim gratuit, în condiții de siguranță sanitară.

„Îi rugăm pe această cale pe toți consumatorii noștri să semnaleze orice problemă apărută în legătură cu serviciile pe care le furnizăm, la Dispeceratul Companiei (0238.715.438) și îi asigurăm că suntem pregătiți să gestionăm cu toate mijloacele necesare vârful de consum preconizat în această perioadă.
Până la finalizarea lucrărilor de investiţii făcute în Buzău cu bani europeni, Compania de Apă va pune la dispoziţia buzoienilor, ori de câte ori va fi nevoie, toate instrumentele şi resursele necesare pentru soluţionarea oricăror probleme tehnice care pot apărea în activitate de furnizare a apei potabile. Compania de Apă Buzău le mulţumeşte, pe această cale, tuturor consumatorilor buzoieni pentru înţelegerea arătată şi îi îndeamnă să nu aibă nicio reţinere în a ne comunica sugestii care pot conduce la îmbunătăţirea serviciilor furnizate”, se arată în comunicatul de presă remis de Compania de Apă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here