Evaluarea Națională 2020 continuă miercuri, cu proba scrisă la Matematică. Rezultatele de la Evaluarea Națională 2020 se afișează pe 22 iunie, după care urmează contestațiile.

Începând cu ora 9.00, în fiecare sală de clasă se deschid plicurile sigilate cu subiectele multiplicate pe care elevii claselor a VIII-a trebuie să le rezolve. Potrivit Edu, timpul destinat rezolvării lor este de două ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video.

Pe foile de examen trebuie să se scrie numai cu cerneală sau pastă de culoare albastră. La Matematică au voie să intre în examen cu instrumente de desen, iar pentru realizarea schemelor și a desenelor trebuie să folosească creionul, se arată în regulile stabilite de EDu pentru Evaluarea Națională 2020. Elevii nu au voie să folosească în examen calculatoare.

Elevii care vor să corecteze o greșeală “taie fiecare rând din pasajul greșit cu o linie orizontală”, prevede metodologia. Regulile de examen stabilesc că “în cazul în care unii elevi, din diferite motive – corectări numeroase, greșeli care ar putea fi interpretate drept semn de recunoaștere – doresc să-și transcrie lucrarea, fără să depășească timpul stabilit, primesc alte coli tipizate”.

Elevii vor fi așezați câte unul în bancă, alfabetic. Pe ușa fiecărei săli de examen este afișată lista cu numele elevilor repartizați în sala respectivă și banca în care stau, schemă care se numește „oglinda sălii”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here