O investiţie de aproape 16 milioane de euro , inaugurată în urmă cu mai bine de o jumătate de an, nu a fost şi nici nu poate fi folosită. Deschisă cu o săptămână înainte de alegerile locale din 2012, Maternitatea din Buzău are nevoie de bani grei pentru a deveni funcţională. În acest moment autorităţile judeţene sunt depăşite din punct de vedere financiar şi caută sprijin la Ministerul Sănătăţii. Între timp gravidele care ar trebui să nască dar şi personalul medical se confruntă cu condiţii greu de suportat în clădirea vechii maternităţi.

Clădirea în care funcţionează astăzi Maternitatea din Buzău este construită în anul 1960 iar destinaţia iniţială a fost cea de puşcărie. Din 1970 şi până în ziua de astăzi a funcţionat neîncetat fără reparaţii capitale  doar cu mici cârpeli. Începând cu subsolul, unde sunt vestiarele personalului medical şi terminând cu sălile de operaţie, totul este într-o avansată stare de degradare.

La fel şi ehipamentele medicale.Primirea urgenţelor nu se poate face decât într-un singur cabinet, pentru naşteri sunt 3 săli iar pentru operaţii 2 din necesarul de 6.  Din cauza spaţiului insuficient nu se pot face intervenţii laparoscopice deşi personalul este pregătit iar aparatura nouă nu poate fi folosită.

Mario Constantinescu ,medic ginecolog în Maternitate spune că: “noi ne-am pregătit, am învăţat să operăm cu acest aparat dar acum îl ţinem acoperit pentru că nu avem spaţiu, o sală unde să poată fi montat şi folosit.Avem două săli de operaţie care sunt ocupate aproape tot timpul, fie pentru operaţii cezariene , pentru urgenţe şi nu poţi să ţii blocată o sală pentru o intrevenţie laparoscopică care durează, poate începe laparoscopic şi se poate finaliza printr-un act chirurgical normal.

În sălile de naşteri se folosesc încă lămpi vechi de peste 30 de ani.Melania Tudose, moaşă în Maternitatea buzoiană care a făcut facultatea de moaşe şi are şi un masterat în domeniu: “ din punct de vedere tehnic lucrăm cu o lampă de acum 30 de ani, ne adaptăm aşa cum putem, astea sunt condiţiile pentru noi este important să avem grijă  de mamă şi copil, doar de asta am învăţat atâta carte pentru ca ei să primească cele mai bune îngrijiri

Fosta conducere a CJ Buzău a început construirea unui nou local pentru maternitate în 2009 iar pe 1 iunie 2012 a fost inaugurată investiţia care a înghiţit 15,5 milioane de euro. Totul părea perfect la tăierea panglicii însă ulterior s-a dovedit că Maternitatea nu poate funcţiona. Clădirea nu era finalizată ca şi construcţie iar aparatura fusese închiriată de la o firmă contra unei sume de 50 de mii de euro lunar.

Victor Mocanu ,fostul  preşedinte al CJ Buzău : “ în iunie 2012 am organizat această nu punere în funcţiune, am arătat că se poate funcţiona în această Maternitate cu un minim de dotare, cu această minimă dotare se pot obţine avizele necesare astfel încât în termenul cel mai scurt Consiliul Judeţean să facă rost de banii necesari de fondurile necesare pentru a dota şi a pune în funcţiune efectiv această Maternitate. Că acolo la recepţia construcţiei-montaj au mai fost unele mici defecţiuni, de remediat sigur că acest lucru ar fi trebuit făcut împreună cu constructorul şi era de datoria noii conduceri a CJ să facă aceste diligenţe”.

Un raport al Camerei de Conturi a arătat că vechea conducere a CJ a plătit 51 de mii de lei pentru lucrări neefectuate la noua Maternitate iar DNA Ploieşti a început audierile angajaţilor CJ care au lucrat la acest proiect. Actualul şef al administraţiei judeţene spune că investiţia nu putea funcţiona cu aparatură închiriată iar acum face demersuri pentru a cumpăra în leasing echipamentul necesar al cărui cost depăşeşte 9 milioane de euro.

Preşedintele în exerciţiu al CJ, Cristi Bîgiu spune că: “ un studiu făcut mai demult arată că dotarea costă aproximativ 9 milioane de euro iar această sumă este foarte mare, mai mare decât toată capacitatatea pe care o are judeţul Buzău de a mai contracta un credit. Am vorbit şi cualţi specialişti să putem găsi o variantă mai economică, cu o dotare a Maternităţii la un nivel mediu plus nu la cele mai înalte standarde dar un nivel foarte bun. Imi doresc ca primul copil în noua Maternitate să se nască anul acesta pentru că sunt părinte şi ştiu cât de greu este pentru mame să nască acolo

Personalul unităţii spitaliceşti este nevoit să lucreze în condiţiile de acum 40 de ani până ce va fi dată în folosinţă noua Maternitate.

Şeful Maternităţii, medicul  Mircea Şuteu : 

actul medical se poate face aici ( în maternitatea veche n.r.), numai că este total impropriu să mai continuăm aşa. Nu este tocmai un butoi cu pulbere, numai că vorbim de anul în care suntem , de pretenţiile de sănătate ale populaţiei justificate şi de oferta noastră. Dacă totuşi noi suntem pregătiţi pentru orice în meseria asta,posibilităţile materiale pe care le avem sunt departe de ceea ce ar trebui să fie. Unele sunt insurmontabile dar altele ne stau la dispoziţie însă nu ne sunt accesibile. E ca şi când ar fi un geam şi nu putem trece prin el, recte o clădire nou-nouţă şi bine făcută, cu circuite moderne şi agreate şi care ne aşteaptă dar este închisă, de un de an de zile nu putem intra în ea

Maternitatea din Buzău este primul obiectiv medical început şi finalizat în România după căderea regimului comunist. Clădirea se întinde pe o suprafaţă de 10 mii de metri pătraţi şi are 4 nivele iar capacitatea de cazare este de 150 de locuri. Pe lângă laboratoare este prevăzută cu o unitate de primire a urgenţelor iar numărul sălilor de naştere şi operaţie este aproape dublu faţă de vechiul obiectiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.