27% dintre medicii de familie din judeţul Buzău au semnat pînă astăzi la prânz actele adiţionale la contractul-cadru cu Casa de Asigurări de Sănătate. Preşedintele – director general al CJAS Buzău,  Laura Cârcei a declarat pentru Jurnalul de Buzău: ” procentul medicilor care au semnat până la această oră actul adiţional pentru luna iunie la contractul cadru din 2010 pe noile norme publicate în Monitorul Oficial 385/1 iunie, este de aproximativ 27%. Noi am făcut actele adiţionale cu modificările survenite prin noile norme după ce am solicitat la CNAS telefonic informaţiile, actele erau gata pe 1 iunie. Estimăm că mulţi dintre medicii de familie vor avea de câştigat de pe urma noilor norme. Noul contract cadru pe 2011 se va semna cu începere din 1 iulie”.În judeţul Buzău sunt 199 de medici de familie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here