Medicii de familie anunţă că vor picheta astăzi Ministerul Sănătăţii. Aceştia doresc să atragă atenția asupra situației grave existente la nivelul asistenței medicale primare, dar și a intregului sistem medical. Protestul va fi unul paşnic, în faţa Ministerului Sănătăţii iar sâmbătă vor decide dacă vor semna contractul cadru din sănătate pe 2016-2017Medicii de familie vor mărşălui joi, între orele 10.00 şi 12.00, în jurul Ministerului Sănătăţii. La ora 11.00, acestora li se vor alătura şi colegii de la şedinţa CMR. Medicii de familie au anunţat că apoi vor depune un material la MS şi la CNAS, o petiţie care va fi depusă concomitent la toate Casele de Asigurări Judeţene.

Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) și Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF), în calitate de reprezentanți ai medicilor de familie din România, au decis să atragă și pe alte căi legale atenția la situația gravă existentă la nivelul asistenței medicale primare, dar și a intregului sistem medical. Practicarea profesiei noastre a ajuns un demers greoi, birocratic și riscant, cu legi ambigui, softuri gratuite dar nefuncționale, imputari abuzive si aberante, practic o cursă cu obstacole și cu o finanțare la limita subzistentei cabinetelor. Am elaborat in ultimul an zeci de documente atent argumentate, pe care le-am depus la CNAS, la MS, la Guvern. Susținerea asistenței medicale primare s-a manifestat însă numai în discursuri. În realitate suntem discriminați prin decizii arbitrare. Suntem aproape o treime din medicii tarii și suntem angajatori pentru 20 000 de asistente medicale. Ne ingrijim de nevoile medicale de bază ale pacienților și reprezentăm, de regulă, singura asistență medicală la care pacientii nostri au acces. Cu toate acestea, ingrădirile trasate în Contractul-Cadru impus de CNAS, nu ne permit să le oferim lucruri elementare, investigatii și medicamente uzuale, tratamente pe care orice țară civilizata le consideră cheia de boltă a sistemului de sănătate„, se arată într-un comunicat al SNMF.

Principalele motive pentru care protestează medicii de familie sunt:

  1. Îngrădirea unei accesibilităţi optimale a pacienţilor la serviciile medicale datorită deficientelor multiple ale sistemului informatic al CNAS, mai ales de la intrarea în funcţiune a Cardului de sănătate.
    2. Finanţarea deficitară a sistemului medical românesc și implicit a asistenţei medicale primare (medicinii de familie)
    3. Disfuncţionalităţi şi birocraţie excesivă în toate sectoarele sistemului medical
    4. Neplata conform contractului a serviciilor medicale/imputări nejustificate în sectorul medicinii de familie – mai ales datorate multiplelor erori ale sistemului informatic.
    5. Suprasarcini administrative şi restricţionări economice în activitatea medicală a medicului de familie, a cărui profesie a încetat să mai fie considerată și respectată drept profesie liberală.
    6. Lipsa de receptivitate a decidenţilor la problemele, argumentele şi propunerile medicilor de familie pentru îmbunătăţirea eficienţei sistemului medical.
    7. Impunerea unui contract înjositor, care va genera distrugerea cabinetelor individuale de medicina familiei în România, împreună cu noile condiții impuse prin intrarea în vigoare a noului Cod Fiscal (imensa majoritate a cabinetelor de medicina familiei sunt cabinete medicale individuale).
    8. Neacordarea dreptului de negociere a medicilor de familie în ceea ce priveşte legislaţia specifică activităţii lor.

Medicii de familie solicită creşterea procentului din PIB alocat sănătății la minimum 6% și creșterea alocării procentului alocat din FNUASS la 12% pentru Asistența medicală primară (AMP), recunoaşterea dreptului de negociere a organizaţiilor reprezentative ale medicilor de familie, pe legislaţia care le reglementează activitatea și consultarea reală a profesioniștilor din sănătate la elaborarea acesteia. Mai mult, cadrele medicale cer şi retragerea de la publicare a Contractului cadru 2016-2017 şi prelungirea actualului contract până la elaborarea unuia nou convenabil pentru ambele părţi, bazat pe respect, demnitate, comunicare între părți , dar şi gratuitate pentru serviciile medicale necesare personalului medical. În plus, medicii solicită şi o legislație specifică împotriva agresivității asupra cadrelor medicale, aplicabilă și în medicina familiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here