Aflat în Republica Moldova, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a transmis, un mesaj tuturor buzoienilor cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.

„Dragi buzoieni,
Aniversam astazi 100 de ani de cand „copilul cel mai mic, dar poate cel mai voinic al Romaniei Mame” – Basarabia s-a unit cu Romania!
Am sarbatorit acest eveniment printr-o sedinta comuna a Consiliului Judetean Buzau si a Consiliului Raional Soroca, ce a avut loc in Raionul Soroca si unde ne-am aratat intreaga sustinere pentru dezvoltarea economica si sociala a Republicii Moldova si aderarea la Uniunea Europeana, dar si pentru perpetuarea valorilor spirituale romanesti.
Anul acesta, cand sarbatorim Centenarul Marii Uniri, trebuie sa ne amintim si de oamenii care au facut posibila infaptuirea Romaniei Mari. Premierul roman Alexandru Marghiloman este cel care a fost prezent la Chisinau, unde a fost adoptata Declaratia de Unire de Sfatul Tarii, un gest politic care l-a asezat in randul Generatiei Marii Uniri, la care trebuie sa ne intoarcem macar in momentele aniversare, sa stim ce le datoram si ce putem invata de la ei.”, a scris Petre Emanoil Neagu pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here