Marți, temperatura va marca o creştere în toată ţara, astfel că în regiunile extracarpatice va trece putin peste mediile climatologice specifice acestei perioade. Maximele vor fi cuprinse între 25 de grade în Transilvania și 34 de grade în Lunca Dunării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare mai ales după-amiaza şi seara, când se vor semnala ploi de scurtă durată, descărcări electrice şi unele intensificări ale vântului, local la munte si în Transilvania şi numai izolat în restul ţării. Izolat se vor cumula cantităţi de apă în jurul a 20 l/mp.

În Capitală, o vreme frumoasă cu regim termic normal. 31-32 de grade maxima la amiaza.

La munte, valorile termice vor marca o creştere. La amiază vor fi 19 grade la Paltinis, 22 la Preadeal, 16 la Semenic, 20 la Sinaia, 19 la Arieseni şi 15 grade la Vf. Toaca din masivul Ceahlau. Mai ales după-amiaza şi seara, local se vor semnala ploi de scurtă durată, descărcări electrice şi unele intensificări ale vântului. Izolat se vor cumula cantităţi de apă în jurul a 20 l/mp.

La mare, vremea va fi predominant însorită şi relativ normală termic, cu maxime cuprinse între 27 şi 29 de grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 25 şi 28 de grade.

În regiunile intracarpatice, maxime termice agreabile, între 25 de grade în depresiunile transilvane şi cel mult 30 de grade in vest la Timisoara, Oradea si Satu Mare. Dar şi instabilitate atmosferica la munte si in Transilvania unde local va ploua în aversă în special după miaza. Vor fi şi descărcări electrice şi vânt, izolat grindina şi cantităţi de apă în jur de 20 l/mp.

În sud, mai cresc puţin maximele faţă de ieri, vor fi în general între 30 si 33 de grade, izolat 34 de grade in Lunca Dunării. Numai izolat vor fi fenomene de instabilitate după amiaza.

În Dobrogea, soare şi 30 de grade la Tulcea la amiază, 28 la Constanta. Pe litoral mai sunt unele intensificări ale vântului.

În Moldova, chiar dacă mai creşte puţin temperatura, la amiază este încă plăcut cu valori termice de la 28 de grade la Suceava până la 31 de grade la Focşani. După-amiaza şi seara izolat vor fi averse şi descărcări electrice.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here