Doi militari români şi-au pierdut viaţa şi un al treilea a fost rănit în urma unui incident care a avut loc sâmbătă, 7 mai, ora 10.45, în apropiere de localitatea Kandahar, pe timpul executării unei misiuni de instruire a poliţiştilor afgani. Subofiţerii sunt de la o unitate de operaţii speciale din Buzău. În urma incidentului, celor trei militari de la forţele pentru operaţii speciale, care au fost răniţi, li s-a acordat primul ajutor la faţa locului şi au fost transportaţi imediat la spitalul militar cel mai apropiat.

”Din nefericire, plutonierul Dumitrescu Iulian şi sergentul Vizireanu Adrian nu au supravieţuit, iar starea militarului rănit este stabilă şi urmează să fie transferat la un spital din Germania”, se arată într-un comunicat al MApN. Familiile victimelor au fost anunţate, iar incidentul este anchetat de o comisie militară. Cei doi subofiţeri sunt de la Batalionul 620 Operaţii Speciale „Băneasa-Otopeni” din Buzău. Sergentul Adrian Vizireanu este din Buzău.
Conducerea Ministerului Apărării Naţionale transmite, în numele întregului personal, sincere condoleanţe familiilor militarilor decedaţi şi urmăreşte cu atenţie evoluţia situaţiei medicale a celui rănit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here