Este doliu în handbalul buzoian, după dispariția lui Ștefan Miloș, cel care și-a pus serios amprenta pe performanțele handbalului feminin post-decembrist. Fostul președinte al clubului HCM Buzău a decedat duminică noapte, la Spitalul Județean de Urgență Buzău, unde ajunsese cu simptome specifice noului coronavirus. Având probleme respiratorii, Ștefan Miloș a fost tratat ca suspect de Covid-19. I s-au prelevat probe ale căror rezultate sunt așteptate astăzi.

Miloș suferise o intervenție o intervenție chirurgicală la o coastă, iar în ultima perioadă avea dureri în gât, tușea și a avut și febră, motiv pentru care a fost la medicul de familie, unde a primit un tratament. Cum medicamentele nu au avut efectul dorit, Ștefan Miloș decisese să facă testul, gândindu-se că a fost infectat cu coronavirus. Duminică dimineață a ajuns la Spitalul Județean de Urgență, unde a stat într-un izolator. Starea sa de sănătate s-a agravat iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.

Ștefan Miloș a fost unul dintre cei mai apreciați oameni din handbalul buzoian, dar și recunoscut la nivel național. A contribuit la performanțele echipei HCM Buzău, alături de antrenorul Romeo Ilie, reușind ani buni să mențină clubul în Liga Națională, cu sacrificii mari. Odată cu preluarea echipei de către SCM Gloria Buzău, Miloș s-a retras din conducerea clubului și a activat în sectorul juvenil, fiind unul dintre cei mai mari descoperitori de talente buzoiene. Era recunoscut pentru calmitatea sa, pentru bunătatea de care dădea dovadă în orice situație.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here