Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău a cerut acordul Consiliului Județean pentru promovarea unui proiect ce se adresează unui grup încă vulnerabil de beneficiari, respectiv tinerilor care urmează să părăsească sistemul instituţionalizat de protecţie specială, precum şi tinerilor care au părăsit deja acest sistem şi au dificultăţi în a se integra social şi pe piaţa muncii. Prin proiectul propus se urmăreşte finanţarea unor servicii sociale ale furnizorului public judeţean prin contractarea de fonduri europene, prin programe operaţionale specifice, contribuţia aplicantului, din bugetul propriu, fiind minimă.

Proiectul denumit generic „Anticameră pentru viaţă” va fi depus spre finanțare în cadrul Programului Operaţional Capital Uman 2014 – 2020 – Axa prioritară 4 – Incluziunea socială şi combaterea sărăciei.

Perioada de sustenabilitate este de 6 luni, în care DGASPC trebuie să asigure finanțare pentru o serie de cheltuieli cum ar fi: chirie, utilități, hrană pentru tinerii din grupul țintă.
Bugetul total pentru acest proiect a fost estimat la 2.931.672,047 lei, din care contribuția proprie este 2% – 58.633,441 lei.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt furnizarea unui program de servicii integrate către 96 copii și tineri
care urmează să părăsească sistemul instituționalizat de protecție specială a copiilor și/sau tineri care au părăsit sistemul instituționalizat de protecție a copiilor începând cu anul 2016 pentru dobândirea abilităților de viață independentă, furnizarea unui program integrat de sprijin prin facilitarea integrării pe piața muncii a copiilor și tinerilor care urmează să părăsească sistemul instituționalizat de protecție, a copiilor si tinerilor care au părăsit sistemul instituționalizat de protecție a copiilor în ultimii 4 ani, sprijin acordat pentru susținerea a 40 tineri care au părăsit sau urmează să părăsească sistemul instituționalizat de protecție a copilului, prin acordarea de servicii tip „prima cameră” (sprijin financiar pentru asigurarea unei locuințe și/sau a plății utilităților)

Grupul țintă al proiectului este format din 96 copii/ tineri, dintre care 30 tineri, cu vârsta maximă de 25 de ani, care au părăsit sistemul de protecție începând cu 2016 și 66 copii/ tineri instituționalizați, cu vârsta de minim 16 ani împliniți.
Rezultate așteptate
– 11 ateliere de viață independentă pentru 96 copii si tineri care urmează să părăsească sistemul instituționalizat de protecție specială a copiilor și tineri care au părăsit sistemul instituționalizat de protecție a copiilor începând cu anul 2016;
– servicii de consiliere psihologică pentru 96 copii și tineri care urmează să părăsească sistemul instituționalizat de protecție specială a copiilor și tineri care au părăsit sistemul instituționalizat de protecție a copiilor începând cu anul 2016;

– activități de tip mentorat în cadrul cărora se acordă servicii de acompaniere, suport individualizat și de grup în vederea facilitării integrării sociale pentru 20 copii și tineri care urmează să părăsească sistemul
instituționalizat de protecție specială, a copiilor și tinerilor care au părăsit sistemul instituționalizat de protecție a copiilor începând cu anul 2016;
– un ghid de bune practici cu privire la acordarea de servicii integrate destinate tinerilor și copiilor care au părăsit sau urmează să părăsească sistemul de protecție al copilului cu scopul prevenirii marginalizării;
– identificare si formare de 5 speakeri motivaționali din rândul copiilor/tinerilor din grupul țintă;
– acordarea de sprijin pentru accesarea de servicii medicale (stomatologice, oftalmologice, generale) pentru un număr de 70 copii/ tineri din grupul țintă;
– activități de socializare și petrecere a timpului liber pentru copiii/ tinerii care urmează să părăsească sistemul instituționalizat de protecție specială a copiilor și tinerilor care au părăsit sistemul instituționalizat de protecție a copiilor începând cu anul 2016;
– servicii de consiliere și orientare vocațională pentru 96 copii și tineri care urmează să părăsească sistemul instituționalizat de protecție, a copiilor și/sau a tinerilor care au părăsit sistemul instituționalizat de protecție a copiilor in ultimii 4 ani;
– servicii de formare profesională pentru un număr de 50 copii și tineri care urmează să părăsească sistemul instituționalizat de protecție, a copiilor și/sau a tinerilor care au părăsit sistemul instituționalizat de protecție în ultimii 4 ani;
– activități de sprijin pentru reîntoarcerea în sistemul de educație pentru un număr de 20 copii și tineri din grupul țintă;
– 10 parteneriate/ protocoale/ acorduri încheiate cu angajatori/ ONG-uri/instituții în vederea facilitării integrării pe piața muncii a copiilor și tinerilor care urmează să părăsească sau care au părăsit sistemul instituționalizat de protecție;
– 1 metodologie pentru acordarea serviciilor tip „prima cameră”;
– servicii de locuire tip „prima cameră” pentru un număr de 40 tineri de peste 18 ani din grupul țintă;
– 20 copii și tineri instituționalizați care dobândesc abilitățile necesare pentru a avea o viață independentă la părăsirea instituției rezidențiale;
– număr redus de copii și tineri (cu vârsta de până la 18 ani) instituționalizați- servicii oferite la nivelul comunității în vederea asigurării tranziției de la sistemul instituționalizat la servicii la nivelul comunității.

InițiativaDGASPC Buzău vine după ce la sfârșitul anului trecut, un tânăr recent ieșit din sistemul de protecție a fost găsit decedat pe fundul lacului din Parcul Marghiloman.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here