Medicii legişti au finalizat astăzi necropsia trupului studentei de 21 de ani din Focşani care a murit vineri noapte la Piana Pinului. Potrivit comisarului şef Nicolae Zaharia pe fişa întocmită de legişti este scris negru pe alb ” moarte de etiologie neprecizată„. Aceeaşi sursă a mai specificat că s-au prelevat probe toxicologice şi histopatologice şi cel mai probabil rezultatul acestora va aduce puţină lumină privind cauza decesului tinerei.Pe de altă parte astăzi familia studentei din Focşani a ajuns la morgă pentru a ridica trupul neânsufleţit al fetei. Mama tinerei a declarat că fiica ei nu suferea de nicio boală şi nu îşi explică sfârşitul tragic al Andreei Avramescu.Foştii colegi de liceu  de la Colegiul Unirea din Focşani, unde Andreea Avramescu a terminat şefă de promoţie i-au dedicat un colţ unde au depus flori şi lumânări în memoria ei.Tânăra este considerată de toţi cei care au cunoscut-o un exemplu de ambiţie, inteligenţă şi dăruire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here