nicolae-oiță1-624x443Doi ani de închisoare pentru tentativă de omor, este pedeapsa pe care a primit-o liderul romilor din Calvini, Neculai Oiţă, zis Ceauşel.

La finele lunii ianuarie, Neculai Oiţă şi fiul său au bătut un consătean. Cei doi l-au lovit pe acesta cu o greblă, iar victima a fost grav rănită şi a avut nevoie de mai multe zile de spitalizare.

Oiţă fost reţinut pe 20 februarie de către poliţiştii buzoieni si in urma cu cateva zile a fost condamnat la doi ani de inchisoare, iar fiul sau a fost judecat în libertate.

„În baza art. 20 raportat la art. 174 C.pen., cu aplicarea art. 320 1 C.proc.pen., art. 73 lit. b C.pen. şi art. 76 alin. 2 C.pen. condamnă pe inculpatul Oiţă Neculai la 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevă­zute de art. 64 lit. a, b C.pen. (cu excepţia dreptului de a alege). Aplică art. 71 – 64 lit. a, b C.pen. (cu excepţia dreptului de a alege). Menţine măsura arestării preventive şi deduce din pedeapsa de executat reţinerea şi arestul preventiv la zi, începând cu 20.02.2013. Ia act că prejudiciile cauzate părţilor civile Duţu Fărămiţă şi Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni” au fost acoperite. Conform art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat la eliberarea din penitenciar, fără altă notificare prealabilă din partea instanţei, în vederea introducerii profilului genetic în SNDGJ. Obligă inculpatul la 11.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu apel”, se arată în sentinţa pronunţată de o instanţă a Tribunalului Buzău.

Ceauşel a atacat-o cu apel, care a fost judecat la Curtea de Apel Ploieşti săptămâna trecută, la un termen intermediar. Magi­straţii au constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului Neculai Oiţă şi au dispus menţinerea măsurii.

O decizie definitivă ar putea fi luată luna viitoare, când a fost stabilit un nou termen.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here