anchetă Poliție Nehoiu

Zilele trecute, cinci bărbați, printre care și un angajat silvic, au ajuns în arestul IPJ, sub acuzația de tăiere ilegală și furt de arbori. Este consecința unei anchetei demarate de Poliție în luna ianuarie, investigație despre care Jurnalul de Buzău (vezi aici detalii) a scris. 

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii specializaţi în combaterea delictelor silvice, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, au reţinut 5 bărbaţi cu vârste cuprinse între 24 şi 61 de ani, toţi din Nehoiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2016-2022, bărbaţii, printre care şi un angajat silvic, ar fi tăiat fără drept şi ar fi sustras din suprafaţa împădurită a zonei Nehoiu, 449 de arbori din diverse esenţe, cu un volum de 452 de metri cubi.

Prejudiciul este estimat la 175.000 de lei.

În data de 24 martie a.c., în urma administrării materialului probator, instanţa a emis mandat de arestare preventivă pentru unul dintre bărbaţi, în vârstă de 61 de ani, din Nehoiu, respectiv continuarea cercetărilor faţă de celelalte 4 persoane sub măsura arestului la domiciliu.” , transmite Biroul de Presă al IPJ Buzău.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here