
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţa ,,Neron Lupascu” al judeţului Buzău a primit autospeciala de descarcerare de tip greu, care a fost achiziţionată prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013.
Autospeciala de tip Mercedes, cu tracţiune 4×4, va fi pusă în funcţiune după terminarea procedurilor de recepţie a acesteia, precum şi după ce echipajele care o vor încadra vor testa noile echipamente.
Noile dotări sunt foarte utile în cazul producerii unor accidente grave cu victime multiple, cum ar fi : accidente feroviare, accidente unde sunt implicate mijloace de transport în comun, prăbuşiri de clădiri sau în orice altă situaţii de urgenţă unde este necesară intervenţia simultană a mai multor echipaje.
De la începutul anului şi până în prezent în judeţul Buzău, au fost 15 situaţii de urgenţă unde a fost necesară intervenţia echipajului de descarcerare.