O româncă din Italia au povestit cum a simțit cutremurul din Italia, ce s-a întâmplat și cum au reacționat.

Maria Grigore este dintr-o comună din județul Buzău, dar lucrează în Italia de patru ani. Locuiește la Roma, în cartierul Montemario, unde blocurile sunt mai noi, într-un apartament din zonă, la etajul 1 al unui bloc. Ne-a povestit că era acasă, în această dimineață, era în baie, la ora la care s-a produs cutremurul (7.40, ora locală).

A auzit scârțâieli, apoi a ieșit din baie, să ajungă pe pragul de la ușă. S-a speriat foarte tare, pentru că se mișca lustra, cutremurul s-a simțit rău de tot, mai rău decât cel de miercuri seara.

„Deja m-am învățat cu astea. Miercuri seara, a fost unul pe la 7.10, nu l-am simțit, al doilea la 7.20, nu l-am simțit, dar m-a sunat cineva să mă întrebe dacă sunt bine, că în alte zone ale orașului s-a simțit, al treilea, la 9.20, l-am simțuit de-adevăratalea”, a povestit femeia.

Cel de azi a fost chiar mai puternic decât acela, ușa de la sufragerie, care este mereu deschisă, acum era închisă pe jumătate. Stând la bloc, nu a vrut să iasă afară, pentru că la televizor mereu li se spune că nu e bine să încerce, că se pot dărâma scările și liftul. A încercat doar să ajungă pe pragul ușii, care, oricum „i se pare foarte subțire, față de clădirile mai vechi, în care a locuit anii trecuți, în zona Vaticanului”, și unde se vedea că e o construcție mai solidă.

Ne-a povestit că a auzit la televizor că un ascensor dintr-un bloc din centru a căzut, că a sunat-o o prietenă și i-a spus că în apartamentele din centru, se deschideau și se închideau ușile mobilelor.

Nepoții bătrânului pe care îl îngrijește locuiesc mai în centrul orașului și au ieșit afară, pe stradă, povestind că și-au uitat cheile înăuntru, din cauză că s-au grăbit. Una dintre fiicele bătrânului, care are în jur de 52 de ani, este internată în spital, pentru că după cutremurele de miercuri seara, a făcut un atac de panică și acum i se fac investigații, având probleme cu inima, este suspectată că a avut un preinfarct.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here