ema
O buzoiancă stârnește controverse și discuții după ce a participat la dezbaterile dintre președintele Klaus Iohannis și reprezentanții societății civile. Este vorba despre Ema Ștefania Stoica, studentă la Jurnalism, care la finele săptămânii trecute, s-a aflat la Cotroceni, față în față cu șeful statului, căruia i-a prezentat punctul său de vedere și soluții, după nenorocirea care s-a întâmplat la Colectiv, nenorocire care i-a scos pe români în stradă, cerând restartul clasei politice.
După dezbateri, reprezentanții DC News i-au cerut buzoiencei detalii despre cele întâmplate la întâlnirea cu Iohannis, însă jurnalista a refuzat, ceea ce a atras critici la adresa sa din partea presei centrale.

„Toți ceilalți tineri care au mers la consultările cu Klaus Iohannis au dat declarații, au transmis comunicate de presă sau au scris câteva rânduri pe Facebook despre ce s-a întâmplat la Palatul Cotroceni. În schimb, Ema Ștefania Stoica nu; cel puțin până la acest moment.

Nu era vorba să apară în presă pentru a cânta sau pentru a face o emisiune, ci doar să transmită mesajul discuțiilor cu președintele, astfel încât toți oamenii să știe ce s-a întâmplat vineri. Este nedrept că această tânără – ajunsă nu se știe cum la consultările de la Palatul Cotroceni – refuză să le vorbească oamenilor din întreaga țară, prin intermediul presei, ci alege să le vorbească doar celor din Piața Universității.” a scris DC News.

Ulterior, buzoianca a reacționat pe facebook unde a scris: „Bună! Am observat că s-a interesat multă lume despre ceea ce am făcut la Cotroceni, ce am discutat cu oamenii de acolo și pe cine am reprezentat. Am hotărât să comunic următoarele lucruri: În primul rând, răspunsul la întrebarea „Cine este Ema Stoica?”, „O studentă la Jurnalism”. Nu am reprezentat pe cineva anume, ci doar m-am regăsit într-o anumită generație despre care am presupus că mai are tineri cu o gândire măcar asemănătoare mie.
Astăzi au mai murit nouă(!) oameni, alţii sunt în stare critică în spitale, iar alţii îndură frigul în stradă pentru o schimbare. Eu pe aceste lucruri mă concentrez. Nu am considerat că sunt în măsură să adaug alte concluzii din întâlnirea cu preşedintele, deoarece oameni competenţi au spus tot ce era de spus.
La întâlnirea cu pricina am susţinut punctul de vedere al unei studente și este problema fiecăruia dacă m-a ascultat sau nu.
Cum am fost aleasă? Nici eu nu am de unde să știu, am trimis un mail la fel ca mii de oameni. Totuşi, doar Administraţia Prezidenţială poate spune de ce acei 19 oameni erau acolo, deci întrebarea adresată mie va rămâne fără răspuns, lucru pe care îl credeam logic.
Sincere condoleanţe tuturor familiilor şi prietenilor care au suferit pierderi în tragedia ‪#‎Colectiv. Regret situaţia din tot sufletul!
Acestea sunt singurele lucruri pe care le am de spus şi pe care le voi spune legat de participarea mea la consultări”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here