facebook Diana Neculau

O tânără buzoiancă, studentă la Medicină, a postat în această dimineață un mesaj revoltă la adresa sistemului de sănătate, făcând referire la problemele pe care le-a întâmpinat cu bunica sa, de fiecare dată când vârstnica a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Buzău.

Absolventă a Colegiului Național “B. P. Hasdeu”, Diana Neculau, studentă la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, reprezentant în Senatul și Consiliu Universității, cu studii și în străinătate, nu se ferește să folosească termeni precum “impostori” sau “incompetență”, povestind cu lux de amănunte modul în care bunica sa a fost tratată.facebook Diana Neculau

Când încep să scriu asta e 10 august, ora 02.38. E drept că pe coasta de Est a Statelor Unite e seară, nu se pune ca noapte albă pe un colț de glob. O scriu pentru posteritate. Să îmi amintesc mereu, oricând mă va încerca vreo urmă de melancolie, de ce România nu mai e țara mea.

Bunica. Boală renală cronică. Practic, nu mai merg rinichii și toxinele nu mai sunt corect eliminate. Cu o creatinină până la cer și înapoi (vreo 6) decid să o duc la București pentru un ,,second opinion”, după ce începusem să simt că la Buzău nu e tratată corespunzător. Eram proaspăt venită din anul Erasmus petrecut în Franța, cu practică pe secția de nefrologie-transplant renal, deci aveam câteva cunoștințe pe subiect și nu prea înțelegeam de ce, la o astfel de creatinină, nu se pregătește terenul pentru dializă. O fistulă are nevoie de timp pentru a deveni utilizabilă, pentru că 2 regimuri presionale diferite, de arteră și venă, trebuie să se întâlnească la mijloc. Nu mai vorbim de liste de transplant. Ajunsă la București, medicul mă ceartă că nu am adus-o mai devreme, în calitate de student la medicină. Tocmai terminasem anul 3. Cam atunci începi să te luminezi în facultatea asta. Până atunci, eu, naivă, aveam încredere în medicul buzoian. Nu mi-a dat prin cap vreo clipă că nu se face totul ca la carte. Naivă. Povestea s-a sfârșit cu o fistulă, așa cum trebuia, și dializă începută aproape imediat ce a devenit funcțională.”, scrie Diana Neculau.

Studenta Diana Neculau, în vârstă de 23 de ani, își continuă relatarea cu un alt episod petrecut la începutul pandemiei, când bunica sa a ajuns din nou la Spitalul Județean Buzău, tânăra reclamând că și de data aceasta pacienta ar fi fost tratată superficial.

“Timpul trece… nu foarte mult. Sub 1 an. Fistula se trombozează, dializa nu mai e practicabilă. În astfel de cazuri, se montează un cateter, cel mai adesea pe subclavie, dar ca soluție temporară. Cateterul are riscurile lui de infecție, tromboză și altele. Problema a fost că totul s-a întâmplat la început de pandemie, în martie. Bineînțeles că medicii buzoieni știau să monteze doar pe femurală sau jugulară, subclavia era ceva SF pentru ei, așa că după zile de spitalizare și nebăgare în seamă din diverse motive, i se pune un cateter pe femurală. Imaginați-vă că vă atârnă niște tuburi pe fața anterioară a coapsei. Nu-i plăcut. Aproape instant însă cateterul se infectează. Eu sun în disperare și le spun ce trebuie să facă: schimbați cateterul. Răspunsul celor de pe secție a fost: și pe ce îi mai facem dializa?

Vă las să vă gândiți puțin la răspuns.

Evident că pe un al doilea cateter, montat pe cealaltă femurală, dacă atât ne este competența. Sau făcut pachet pacientul și trimis la București, unde poate beneficia de îngrijiri maximale românești.

Cateterul nu este schimbat, tratamentul este Tavanic(un antibiotic). Cateter venos central, infectat, tratat cu Tavanic. Economie de materiale și efort uman.”

Tânăra povestește și problemele apărute după ce bunica sa, în vârstă de 66 de ani, a fost diagnosticată cu Covid:

“Prin iunie reușește să fie programată la București pentru montarea unui cateter pe subclavie. Șoc și groază, testul COVID iese pozitiv. Bunica nu avea simptome, zero. Destul de greu de imaginat, având în vedere statusul imun. Bineînțeles că este internată, bineînțeles că la dializă este dusă de ambulanță, în care se urcă ea singurică, așa cum poate, pentru că nu o ajută nimeni. Mai cu genunchii, mai din șezut. Am uitat să vă spun că nu prea poate să meargă. Bineînțeles că pierde programarea la București. Al doilea test, făcut la prea multe zile distanță, a ieșit negativ. Acum nu rămânea decât să așteptăm o altă programare.”

Zilele trecute, alte dificultăți, când vârstnica prezintă simptome de febră și frisoane și este dusă tot la Spitalul Județean.

 “Între timp, cateterul se deplasează. Săptămâna aceasta mai exact. Așa că este refixat cu un fir de sutură la piele. Din acel moment, febră și frisoane. Vineri seară, pe 7 august, pacienta avea următoarele caracteristici:

-temperatura corporală 39 de grade, frisoane

-coapsa pe care e montat cateterul este mărită de volum

– CT toracoabdominal cu interpretarea ,,fără imagini de geam mat, procese de condensare, revărsat pleural/pericardic, noduli pulmonari, adenomegalii mediastinale” și alte lucruri de genul calcificări. Vă las pe voi să decideți dacă nu are toate astea sau nu are imagini de geam mat, dar are tot restul. Cert e că se termină cu ,,fără modificări notabile”. Tind să cred că doamna doctor voia să spună că n-are nimic din ce ar putea indica COVID. Mai nou așa sunt tratați pacienții, ei nu mai au și alte boli. Cum ar fi să scriu și eu pe toate foile de observație care îmi trec prin mână: fără febră, fără hipoxie, fără sindrom WPW, fără fibrilație atrială, fără hematurie, fără, fără….

-de aici să vă țineți: Hb 6,4(e pe la 9 în mod normal la ea), leucocite 3,3(imunocompromisă), CRP 172(aici deja cred că îi doare capul pe cei din domeniu, maximul admis e pe la 10. Este o proteină ce indică inflamație), EAB cu pH 7.49, pCO2 de 36 plus altele la fel de urâte. Se numește decompensare.

Pacientei i se recoltează test COVID, i se pune paracetamol intravenos și este trimisă acasă cu diagnostic de sindrom febril remis. Tratament: paracetamol.

Nu mi-a venit să cred  Tot tabloul ăsta te duce spre terapie intensivă. E horror. Ea a fost trimisă acasă, într-o sâmbătă dimineață. Duminică, 9 august, pe la ora 23.30 bunica începe să aibă iar frisoane. Starea generală se degradează semnificativ. Chemăm ambulanța, ajungem la spital, dar i se comunică faptul că va sta în ultimul cort montat în curtea spitalului(unde a stat și tura trecută la UPU, în vânt, frig și mizerie) dar oricum nu va primi tratament pentru că nu i-a venit încă rezultatul de la test și nu știu dacă s-o trateze de COVID sau de altceva.

Bunica preferă să plece acasă. O țară civilizată ar fi transferat-o la alt spital. Dar trăim în țara asta.

Peste 2 ore merg să îi fac tot ce trebuia să îi facă sistemul nostru de sănătate…la un laborator privat. Și îmi rămâne doar să sper că voi găsi un medic binevoitor și cu ceva cunoștințe.

Nu știu cum se va termina povestea. Bunica are 66 de ani, e tânără. Pe cine să dai vina? Pe medicii români, impostori? Pe sistemul de sănătate care îi epuizează și nu mai pot gândi limpede? Pe mentalitatea care spune că e bătrână și bolnavă, las-o să moară acasă? Pe pandemie?“.

În finalul postării sale de pe pagina de facebook, studenta Diana Neculau își exprimă indignarea față de hibele sistemului sanitar, acuzând că incompetența conduce, printre altele, și  la plecarea cadrelor medicale peste hotare.

“Asta este povestea unui pacient român fără pile, doar cu o nepoată studentă la medicină care făcea extrasistole la fiecare nouă ispravă de-a medicilor.

De asta se pleacă în masă. Cei din domeniul medical pleacă pentru educație. Să nu vă imaginați că e ușor să înveți medicină în timp ce înveți altă limbă. Ceilalți, care nu lucrează în sănătate, pleacă pentru calitatea vieții. Ei știu că în altă țară din Europa va avea cine să îi îngrijească dacă se lovesc la cap.

Veți spune că, dacă plecăm toți, pe voi cine vă mai tratează? Iar eu vă întreb: pe mine cine mă învață să vă tratez? Și, mai ales, pe mine când mă lasă să vă tratez? În ce spital? Pe ce post? Pe alea 120 scoase pentru 5000 de absolvenți anual.

facebook Diana Neculau

Impostorii sunt peste tot. În spitale, în guvern, în DSP-uri. Acum am avut parte din plin de toate astea, iar consecințele incompetenței se văd. Aveți grijă de voi. Că n-are cine dacă voi nu mai puteți.

Le mulțumesc prietenilor care n-au dormit în același timp cu mine și m-au ajutat să găsesc soluții și să ,,don’t lose it”. Sunteți acolo, în suflet.

Un alt 10 august…” , își încheie mesajul tânăra studentă la Medicină.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here