vanghelie1Vicepreședintele PSD, Marian Vanghelie, este în continuare supărat pe Victor Ponta. Deși a declarat că analizează posibilitatea organizării unui nou partid de stânga, alături de colegi din mai multe filiale locale ale partidului, primarul sectorului 5 susține că ar rămâne în PSD, dar cu anumite condiții.

Cea mai importantă condiţie pe care i-a pus-o Vanghelie lui Victor Ponta a fost legată de reinstalarea sa în fruntea PSD Bucureşti.

O altă condiție pe care ar fi pus-o Marian Vanghelie se leagă de păstrarea preşedinţilor de filială de la Giurgiu, Călăraşi, Buzău şi Brăila.

Social-democratul a susţinut că, în cadrul discuţiei private cu Victor Ponta, a abordat chestiuni legate de principii şi de necesitatea clarificării problemelor de la Giurgiu, Călăraşi, Buzău ori Brăila, iar nu de interese personale.  Vanghelie a atras atenţia că, din cauza nemulţumirilor, este posibil ca organizaţia Giurgiu să se desfiinţeze, invocând posibila plecare a unor primari.

„Rămân în PSD în varianta în care PSD-ul vrea să câştigăm alegerile. Dacă vrea să le câştige, trebuie să vrea să le câştige şi cu Bucureşti, şi cu Giurgiu, şi cu Brăila și Buzăul. Eu nu cred că un conducător îşi poate permite să spună unor organizaţii într-un număr destul de mare că nu vrea să le câştige sau vrea să le câştige altfel decât vrem şi noi”, a avertizat primarul de la Sectorul 5.

Primarul sectorului 5 a declarat că analizează posibilitatea organizării unui nou partid de stânga, deoarece nu se ştie când poate fi exclus.

„M-aştept că poate mâine sau poate peste o săptămână cu disputele astea te trezeşti că te dă afară. Nu vreau să plec din PSD ca să creez o problemă, vreau să rămân şi să spun ceea ce cred eu. Sunt în faza de analiză pentru că este vorba şi despre viitorul meu. Am viziunea la ceea ce înseamnă construcţia unui partid. Am viziune la ceea ce înseamnă organizarea unui partid la nivel naţional. Am viziunea la ceea ce trebuie să facă un partid, de la program de guvernare la tot”, a sublinat primarul Sectorului 5.

Despre partidul lui Mircea Geoană, vicepreşedintele PSD a spus că nu ştie foarte multe, dar potrivit sondajelor un nou partid de stânga ar avea loc pe scena politică.

În schimb, l-a criticat pe Victor Ponta care a spulberat orice şansă a opoziţie de a-l suspenda pe Traian Băsescu.

„În acest moment discuţia despre suspendarea lui Traian Băsescu nu mai există decât în filme de desene animate. Cine mai crede că UDMR va veni alături de noi ca să-l suspende pe Traian Băsescu? Ca să ce, să-l pună pe domnul Blaga preşedinte? Când noi ultima funcţie în statul român o dăm tot la PDL, dacă noi îl schimbăm pe Traian Băsescu vine tot un pedelist. Ce încredere să mai aibă oamenii că noi suntem alternativa credibilă care poate schimba această putere din România?”, a fost poziţia exprimată de Marian Vanghelie, care a spus că Mircea Geoană ar fi făcut bine dacă şi-ar fi dat demisia în Comitetul Executiv al PSD şi i-ar fi pasat responsabilitatea păstrării funcţiei de la Senat lui Victor Ponta.

Mesajul lui Vanghelie a fost că „PSD trebuie să se trezească la realitate” pentru că altfel nu are nicio şansă să câştige alegerile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here