Numărul deceselor în rândul pacienților diagnosticați cu coronavirus din județul Buzău a ajuns la 10, ultimele două cazuri fiind tot persoane cu multiple comorbidități. Pentru ziua de azi, DSP a anunțat confirmarea a încă 10 cazuri de Covid-19. 

„Astăzi, 24 iunie 2020, situația epidemiologică la nivelul județului Buzău se prezintă astfel:

  • 14 persoane se află în carantină instituționalizată.
  • 1003 persoane sunt izolate la domiciliu.
  • În județul Buzău au fost confirmate 443 de cazuri de infectare cu Coronavirus, 191 de persoane fiind declarate vindecate și externate.
  • Conform datelor Direcției de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, în județul Buzău au mai fost confirmate 10 cazuri de infectare cu COVID-19 (5 dintre pacienți au fost testați și diagnosticați la laboratoare private).
  • Pacienții nou confirmați au vârste cuprinse între 19 și 89 de ani și au fost internați la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat, cât și la Spitalul Județean de Urgență Buzău.
  • Ancheta epidemiologică este în desfășurare.

Au fost înregistrate și două decese ale unor pacienți confirmați cu COVID-19:

  • un bărbat în vârstă de 80 de ani, internat în Secția ATI a Spitalului Municipal Râmnicu Sărat, cu mai multe comorbidități: tetrapareză spastică, mielopatie cervicală, asterocleroză cerebrală;
  • o femeie în vârstă de 73 de ani, internată în Secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Buzău, cu mai multe comorbidități: diabet zaharat, litiază biliară.” , se precizează într-un comunicat de presă al Prefecturii Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here