Doi elevi, de 16 și 17 ani, din Buzău, aflați la Constanța pentru a participa la Olimpiada Națională de Chimie, au fost loviți de o mașină în timp ce traversau strada pe trecerea de pietoni de la intrarea în Mamaia. Cei doi adolescenți au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Constanța cu multiple traumatisme.

Potrivit oamenilor legii, un bărbat în vârstă de 21 de ani a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia din Constanţa, dinspre strada Soveja către Stațiunea Mamaia şi, ajungând la marcajul pietonal din dreptul hotelului Malibu, a surprins şi accidentat uşor doi tineri de 16, respectiv 17 ani, care se angajaseră în traversarea străzii, pe marcajul pietonal, din dreapta conducătorului auto.

Polițiștii rutieri au declanșat cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut nefericitul eveniment.

Potrivit presei constănțene, cei doi tineri sunt din Buzău se aflau la Constanţa pentru Olimpiada Naţională de Chimie. Ei au ajuns, după accident, la Spitalul Judeţean Constanţa, pentru îngrijiri de specialitate, unul dintre ei fiind externat după câteva ore. Al doilea se pare că va fi externat vineri, 22 martie.

Accidentul a avut loc, în jurul orei 16,00, pe trecerea de pietoni din dreptul Pavilionului Expozițional, de la intrarea în stațiunea Mamaia. Potrivit IPJ Constanța, un bărbat, de 21 ani, a condus un autoturism, pe bulevardul Mamaia din Constanţa. Ajungând la marcajul pietonal din dreptul hotelului Malibu, șoferul a surprins şi accidentat uşor doi tineri, de 16, respectiv 17 ani, care se angajaseră în traversarea străzii, pe marcajul pietonal, din dreapta conducătorului auto.

Cele două victime au fost preluate de ambulanțele SMURD, care au ajuns la locul accidentului. Elevul de 16 ani prezenta traumatism de membru inferior, de braț stâng și traumatism cranio cerebral. Colegul lui, de 17 ani, s-a rănit la picior, suferind un traumatism la gleznă stângă. Minorii sunt în afara pericolului. Șoferul vinovat a rămas fără carnet de conducere, fiind cercetat de polițiștii de Rutieră pentru vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here