Doi pui de urs prinşi în laţ, într-o pădure din zona de munte a Buzăului, au fost salvaţi în urma unei misiuni contracronometru la care au participat specialişti din mai multe instituţii. Mobilizată rapid de comisarii Gărzii de Mediu, echipa mixtă a reuşit eliberarea puilor în mai puţin de o oră de la sesizare.

Comisariatul judeţean Buzău al Gărzii Naţionale de Mediu a primit în jurul orei 11.30 informaţia conform căreia doi pui de urs sunt prinşi în laţ pe raza comunei Gura Teghii, în fondul de vânătoare administrat de AVPS Interagro.

La scurt timp, reprezentanţii Gărzii de Mediu Buzău au constituit, în baza legii, un comitet tehnic de intervenţie pentru salvarea puilor şi reintroducerea lor în habitatul natural de origine. S-au alăturat echipei de salvare veterinari de la DSVSA, jandarmi, reprezentanţi ai Primăriei Gura Teghii, ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului, dar şi specialişti din Covasna.

Comisariatul Gărzii de Mediu Buzău a anunţat pe pagina sa de Facebook că misiunea s-a încheiat cu succes, cu toate că s-a desfăşurat cu dificultate, din cauza drumului greu accesibil, dar şi a ursoaicei agresive care îşi păzea puii prinşi.

Pe toată durata acţiunii, paznicii de vânătoare au fost nevoiţi să gonească ursoaica departe de locul în care puii erau scoşi din laţ. ”S-a reuşit îndepărtarea ursoaicei, tranchilizarea celor doi pui de urs, eliberarea din laţ, tratarea lor şi plasarea in pădure. (…) Colaborarea bună între instituţii a dus la salvarea puilor de urs”, scriu coordonatorii operaţiunii de salvare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here