Clipe de groază pentru trei vânători din Buzău care au văzut moartea cu ochii. În urma unui apel primit prin SNUAU 112, jandarmii din cadrul Postului Montan Nehoiu, au intervenit în sprijinul unui grup de vânători care se aflau în dificultate.

În urma discuţiilor cu viceprimarul comunei Siriu, jandarmii au aflat că un grup de vânători coborau cu autovehicule de teren pe drumul forestier ce face legătura dintre Lacul Vulturilor şi comuna Siriu, iar la un moment dat conducătorul auto al unuia dintre autovehicule a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat într- o râpă adâncă de aproximativ 30 metri.

Împreună cu echipajele de ambulanţă, jandarmii au hotărât să meargă pe drumul forestier în căutarea acestora, neştiindu-se exact locul unde se răsturnase. După aproximativ 10 km de mers, jandarmii au observat luminile unui unui autovehicul căzut într-o râpă adâncă de aproximativ 30 de metri.

Ajunşi la faţa locului, jandarmii au observat că maşina s-a oprit din cădere într-un fag, într- o poziţie instabilă, existând posibilitatea prăbuşirii in orice moment. La auzul strigătului de ajutor al uneia dintre victime, jandarmii au coborât în râpă, evaluând starea de sănătate a acestuia. Din cauza terenului accidentat şi al zăpezii, echipajul de salvare nu a putut coborî şi au trimis targa jandarmilor, care au scos prima victimă şi au trecut la salvarea conducătorului auto, care se afla într-o stare gravă, acuzând dureri de coloană, bazin, şi picioare, fiinds prins între scaun şi volan cu spatele în parbriz
Cu ajutorul colegilor de la ISUJ Buzău, SMURD, Poliţia Oraşului Nehoiu, s-a reuşit scoaterea celei de-a doua victime şi transportarea ambelor victime la autospecialele de salvare. A treia persoană care se afla pe bancheta din spate a autovehiculului a spart luneta, a ieşit şi neavând leziuni majore s-a putut deplasa până pe drumul forestier, acesta fiind cel care a apelat SNUAU 112, cerând ajutor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here