La nivelul județului Buzău, sute de cereri au fost depuse pentru sprijin financiar, în cadrul programului adresat producătorilor de tomate, iar zeci de solicitări au fost înregistrate pentru producția de usturoi. Oficialii Direcției Agricole reamintesc faptul că termenul limită de depunere a cererilor este 15 mai.

„În această perioadă Direcția pentru Agricultură Județeană Buzău derulează schemele de ajutoare de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a produsului tomate în spații protejate, pentru care au fost depuse până în prezent un numar de 532 de cereri, și pentru aplicarea Programului de susținere a producției de usturoi, program accesat de un numar de 57 de producători agricoli din Județul Buzău. Specialiștii instituției continuă în aceste zile verificările pe teren în baza notificărilor scrise transmise de beneficiari. Până în prezent, un numar de 20 de producători agricoli sunt prezenți cu tomatele din producția proprie în piețele agroalimentare din județ.
Reamintim producătorilor agricoli interesați că depunerea cererilor pentru accesarea celor două ajutoare de minimis se poate face până la data de 15 mai 2020.”, se precizează într-un comunicat de presă al Direcției Agricole Buzău.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here