În ziua de 27 martie, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, au efectuat cinci percheziţii domiciliare pe raza localităţii Pietroasele, la persoane bănuite de comiterea infracţiunii de tâlhărie.

Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că în noaptea zilei de 17 spre 18 ianuarie, persoane necunoscute ar fi pătruns în locuinţa unui bărbat în vârstă de 77 de ani, din localitatea Şarânga, l-ar fi imobilizat şi i-ar fi solicitat sume de bani, după care ar fi sustras mai multe produse electronice şi electrocasnice din locuinţă, printre care un televizor dar și camerele de supraveghere a imobilului și DVR pe care erau stocate imaginile. Prejudiciul, estimat de persoana vătămată, este de aproximativ 3.000 de lei. În urma percheziţiilor, la locuinţele celor patru tineri, cu vârste cuprinse între 23 şi 35 de ani, au fost găsite cablurile smulse din perete la locuința bătrânului dar și DVR-ul cu imaginile surprinse de camerele video, care a permis anchetatorilor să-i identifice pe făptași. Bunurile identificate au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Faţă de persoanele bănuite, poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, iar în acest moment sunt prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău. Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale. Indivizii sunt suspecți și în alte dosare de tâlhărie comise pe raza județelor limitrofe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here