Pe 5 aprilie 2016, Cristinel Bîgiu a fost condamnat de către judecătorii Tribunalului Călărași la cinci ani și două luni de închisoare cu executare și interzicerea pentru doi ani a unor drepturi într-un dosar de luare de mită, hotărârea fiind atacată cu apel. Cristinel Bîgiu poate afla pe 7 decembrie sentința finală în dosarul mitei pentru luare de mită și conflict de interese în formă continuată și pentru tentativă de spălare a banilor în dosarul șpăgii de Moș Nicolae pentru atribuirea Strategiei de dezvoltare durabilă a județului Buzău pentru perioada 2014-2020 și împărțirea acestuia în trei componente, prin evitarea procedurii de licitație publică.

Cristinel Bîgiu a formulat apel la decizia de condamnare la cinci ani şi două luni de închisoare cu executare, dictată pe fond la Tribunalul Călăraşi. La termenul anterior, Bîgiu a reuşit să mai tragă de timp, invocând lipsa apărătorului, însă ieri magistraţii au decis pronunţarea pe 7 decembrie.

Cristinel Bîgiu a fost arestat preventiv în decembrie 2014 în urma unui flagrant organizat de către procurorii DNA în fața blocului în care locuia și a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită și conflict de interese în formă continuată și pentru tentativă de spălare a banilor.

Potrivit rechizitoriului DNA, Cristinel Bîgiu a fost trimis în judecată pentru două infracțiuni de luare de mită în formă continuată, 12 infracțiuni de conflict de interese în formă continuată și tentativă de spălare a banilor.

1 COMENTARIU

  1. Are cineva idee cat au costat si cum au fost atribuite proiectele de strategie de dezvoltare a UAT-urilor din judet, pentru cele 87 de comune? cat au costat? cine le-a executat si ce utilitate au? La vremea respectiva Consiliile Locale aprobau pe banda rulanta cheltuirea banilor pentru astfel de carti (cate doua si un CD), care acum zac prin primarii. Gurile rele spun ca aceste carti ar fi costat cca 200 mil lei vechi pentru fiecare comuna. Asa o fi?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here