646x404Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei organizează, maine, pentru al doilea an consecutiv, un pelerinaj de Florii la care sunt aşteptaţi să participe un mare număr de credincioşi din municipiul Buzău alături de preoţii lor.

Alaiul de pelerini, care vor  purta în mâini ramuri de salcie şi icoane, va pleca în jurul orei 16:30, după oficierea slujbei Vecerniei, de la Biserica „Eroilor“, pe b-dul Unirii, spre Catedrala arhiepiscopală „Înălţarea Domnului“. Lor li se vor adăuga alte grupuri de credincioşi de la biserica „Sfinţii Îngeri“ şi Catedrala „Sfântul Sava“. Toţi aceştia vor fi întâmpinaţi, la Catedrala arhiepiscopală, de Înaltpreasfinţitul arhiepiscop Ciprian, care va oficia o scurtă slujbă de binecuvântare. „Pelerinajul de sâmbătă reprezintă nu numai o reactualizare a ultimului drum parcurs de Mântuitorul Hristos în viaţa Sa pământească, ci constituie, pentru fiecare credincios care va participa, un bun prilej de a lua arhierească binecuvântare, pentru a parcurge cum se cuvine – în post, rugăciune şi fapte bune – zilele Săptămânii Sfintelor Pătimiri, întru aşteptarea marelui praznic al Învierii Domnului”, se arată într-un comunicat al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here