Una dintre prevederile Ordonanţei de Urgenţă referitoare la măsurile de sprijin pentru angajatori şi angajaţi, publicate pe 30 martie în Monitorul Oficial, prevede măsuri de protecţie pentru pensionari în această perioadă, scrie economica.net.

Conform sursei citate, în articolul 18 al OUG 32/2020, pensiile nu pot fi poprite sau executate silit pe perioada stării de urgenţă, pentru niciun fel de datorie, potrivit actului normativ, iar orice fel de executare silită se suspendă. “Se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită prin poprire a creanţelor bugetare, fiscale şi comerciale care se aplică asupra drepturilor lunare plătite prin casele teritoriale de pensii. Măsurile de executare silită prin poprire asupra sumelor plăte de casele teritoriale de pensii se aplică, prin efectul legii, de aceste instituţii fără alte formalităţi din parte beneficiarilor acestor drepturi”.

Totodată este menţionat că aceste interdicţii pentru orice fel de creditori sunt valabile pe timpul stării de urgenţă şi timp de 60 de zile de la ridicarea ei şi sumele reţinute din pensii din acest motiv vor fi returnate în luna mai.

Această protecţie nu trebuie interpretată ca un îndemn pentru pensionari să nu plătească datoriile curente, de genul facturilor – ca să dăm un exemplu comun, pentru că, aşa cum scrie şi în lege, vor putea ajunge să fie executaţi silit după ce va trece aceasă perioadă şi, în plus, există posibilitatea ca creditorii să se poată îndrepta asupra altor surse de venit (dacă există) şi, la limită, chiar asupra unor bunuri, subliniază economica.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here