Acţiune de amploare a poliţiştilor şi procurorilor DIICOT, în acest moment la mai multe societăţi comerciale de pe raza judeţului şi municipiului Buzău.  In acest sens, au fost efectuate un număr de 36 de percheziţii la sediile unor societăţi comerciale din judeţele Buzău, Ilfov, Vrancea, Brăila şi municipiul Bucureşti.Liderii grupării au fost identificaţi ca fiind membri ai clanului “MARIN“, din municipiul Buzău. Sub coordonarea acestora, membrii grupării au utilizat un număr de 17  societăţi comerciale,  pentru a obţine beneficii financiare substanţiale,  prin crearea de  circuite comerciale si financiare fictive, având drept scop sustragerea de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat.Invinuitii au încasat in aceasta modalitate importante sume de bani de la adevăraţii beneficiari – societăţi comerciale care, în baza  facturilor fictive de achiziţii metale feroase şi neferoase, emise de firmele de tip „fantomă” controlate de către învinuiţi, au virat în contul societăţilor „furnizoare” peste 52.000.000 lei. Sumele de bani au fost retrase din conturi de către membrii grupării, în baza unor acte justificative false şi predate  în numerar liderilor grupării, care le- au utilizat pentru achiziţionarea de  terenuri, imobile de locuit şi autovehicule de lux, în valoare totală de circa 1.000.000 euro.Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin activitatea  infracţională este estimat  la suma de 8.000.000 lei, reprezentând impozit pe profit.Cercetările sunt efectuate împreuna cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul S.C.C.O. Buzău şi B.C.C.O. Ploieşti, iar percheziţiile au fost puse în executare cu sprijinul D.C.C.O. , S.C.C.O. Vrancea, S.C.C.O. Brăila şi Grupării Mobile de Jandarmi Ploieşti.Suportul informativ a fost asigurat de către S.R.I. Bucureşti şi S.R.I. Secţia Buzău.La sediul DIICOT vor fi conduse 43 de persoane în vederea audierii, urmând ca după finalizarea audierilor sa fie dispuse masurile legale in cauza.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here