Peste 15 poliţişti de investigarea criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, sub coordonarea procurorului de caz au efectuat 5 percheziții la persoane bănuite de implicarea în comiterea infracțiunilor de producere și comercializare de produse accizabile ce intră sub incidența regimului de antrepozitare, în afara unui antrepozit fiscal autorizat.

În urma activităților desfășurate au fost ridicate 23.371 de tuburi goale țigarete cu filtru de diferite mărci, 6.311 țigarete confecționate artizanal, 8 dispozitive de injectat tuburi, 4 kilograme de tutun, precum și înscrisuri care atestă activitatea infracțională.

Activităţile au fost desfăşurate în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Buzău sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele.

În cadrul aceluiași dosar penal s-a stabilit că până în prezent persoanele bănuite au confecționat și comercializat 360.950 țigarete.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională a fost estimat la aproximativ 140.000 de lei.

Au fost aduse la audieri 5  persoane  cu vârste cuprinse între 56 și 71 de ani.

Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale și recuperarea prejudiciului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here