Peste 1.200 de buzoieni care lucrează în unităţile de învăţământ au intrat în grevă japoneză şi sunt hotărâţi ca peste două săptămâni să picheteze Prefectura. Cei care au declanşat greva sunt  îngrijitorii, paznicii, fochiştii, bucătarii, spălătoresele, mecanicii şi femeile de serviciu.Oamenii sunt nemulţumiţi de salariile mici pe care le încasează lunar, unele fiind de 500-600 de lei. Şi sporul de vechime este nesatisfacator pentru această categorie de personal, un angajat cu 30 de ani vechime va avea aproape acelaşi salariu ca un nou angajat.

„Normal este ca sporul de vechime să se aplice de la cei de 750 de lei, adică salariul minim brut pe economie. Orice majorare a salariului minim apărută din 2009 şi până astăzi nu a fost resimţită de aceşti oameni care după 30 de ani de muncă au luat aceiaşi bani ca şi cei care abia s-au angajat. Acţiunea aceasta pe care am ­declanşa­t-o la Buzău are rolul de a atrage atenţia. Am comunicat şi la nivelul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţă­mânt, s-a ridicat problema şi în Senat şi suntem dispuşi să mergem mai departe, pentru că altfel Guvernul tergiversează lucrurile, vin noi scumpiri, iar oamenilor ăstora li se face o mare nedreptate”, a spus Ion Dobre, liderul Sindicatul Învăţământului Preuniversitar (SÎP) Buzău.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here