Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Școlar Județean Buzău, la examenul de bacalaureat au fost contabilizate peste 300 de note maxime:

  • 18 candidați au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română;
  • 157 de candidați au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului; (n.r. matematică sau istorie)
  • 150 de candidați au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.

De asemenea, șase absolvenți au avut media 10 la acest examen.

„În județul Buzău, rata de promovare (înainte de contestații) înregistrată de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2020, este de 66,76%. Anul trecut, rata de promovare a fost de 74,46%.

În sesiunea iunie-iulie 2020, au promovat 1930 de candidați, dintr-un total de 2891 de candidați prezenți. Dintre aceștia, 2506 de candidați sunt din promoția curentă, iar 385 de candidați sunt din promoțiile anterioare. Precizăm că 85 de candidați au absentat, iar 3 candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceștia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului național de Bacalaureat.” , se mai precizează în comunicatul ISJ Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here