buradaDirectorul Urbis Serv, Petrică Burada şi administratorul ştrandului din Buzău, Alexandru Dunel, sunt urmăriţi penal după ce în vara acestui an, un tânăr nevăzător şi-a pierdut viaţa la ştrandul din Parcul Tineretului. Un băiat de 19 ani, nevăzător, din comuna Vulturu, județul Vrancea, rezident la Centrul pentru copii cu deficențe de vedere din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău, a fost găsit fără suflare. Rezultatul necropsiei înlătură orice variantă invocată inițial, potrivit căreia tânărului i s-ar fi făcut rău sau că ar fi suferit un infarct și, astfel, ar fi dispărut în apă.

Astfel familia tânărului a decis să deschidă un proces penal şi astfel toţi cei răspunzători să plătească pentru neglijenţa de care au dat dovadă. Deocamdată urmărirea penală a început împotriva directorului SC Urbis Serv Buzău, Petre Burada, cel care conduce societatea în administrarea căreia se află ștrandul din Parcul Tineretului. Urmărit penal ar fi și administratorul amplasamentului, Alexandru Dunel, dar și un alt angajat al societății subordonate Consiliului Local Municipal. Părinţii tânărului decedat au depus plângere penală împotriva Primăriei municipiului Buzău, societății Urbis Serv, a angajaților cu atribuții stricte pe acest amplasament și Consiliului Local, care este asociat unic la SC Urbis Serv.

Decesul băiatului a avut loc într-o sâmbătă, într-o zi de permisie. El și două colege de la Liceul pentru Nevăzători au mers la scăldat. Au intrat cu toții în apă, în bazinul pentru copii, însă la câteva minute, cele două colege s-au trezit singure. Un alt tânăr care înota în bazinul pentru adulți a dat, întâmplător, peste trupul băiatului și l-a scos din apă. Abia atunci au început încercările de salvare, abia atunci s-a sesizat și salvamarul locului de agrement. Primul ajutor i l-ar fi acordat asistenta de la ștrand, apoi echipajul de pe Ambulanță sosit imediat la fața locului. În zadar, pentru că tânărul era deja decedat când fusese scos din apă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.