Cu siguranță, în zilele de final de an, au avut loc mai multe petreceri, fapt interzis de reglementările actuale anti-COVID, câțiva dintre organizatori având ghinionul să fie depistați de Poliție sau chiar să se trezească la ușă cu oamenii în uniformă după ce au postat pe facebook imagini cu chefurile la care participau mai multe persoane. IPJ Buzău a venit azi cu câteva exemple de astfel de cazuri: 

În data de 31 decembrie a.c., în cadrul acțiunilor desfășurate de polițiștii buzoieni pentru verificarea modului în care sunt respectate regulile instituite pentru prevenirea infectării  cu noul coronavirus și în urma apariției în mediul online a unor imagini din care reieșea  că la o anumită locație nu ar fi respectate restricțiile, polițiștii de la Poliția municipiului Buzău s-au sesizat din oficiu și au demarat verificări pentru stabilirea situației de fapt.

Astfel, polițiștii au stabilit că la un imobil din municipiul reședință de județ, doi bărbați, în vârstă de 37 de ani, respectiv 40 de ani, din Mărăcineni și din municipiul Buzău, ar fi organizat un eveniment privat, la care au participat aproximativ 10 persoane.

Având în vedere regulile instituite, celor doi organizatori le-au fost aplicate sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2500 de lei, conform Legii 55/2020, pentru nerespectarea interdicțiilor privind organizarea de evenimente private.

Totodată, polițiștii au întrerupt petrecerea, iar persoanele s-au conformat de îndată și au părăsit locația.

În aceeași zi, polițiștii Secției de poliție rurală Merei, au sancționat contravențional  patru persoane din Stâlpu, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemie de Covid-19 și Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Persoanele sancționate au menționat că se întruniseră pentru participarea la anumite tradiții locale. Au fost aplicate amenzi în valoare de 1900 lei.

Și polițiștii de la Poliţia municipiului Râmnicu Sărat, au fost sesizați în seara de 02 ianuarie a.c., că privire la faptul că la o locuință din municipiul Râmnicu Sărat, este organizată o petrecere privată, fapt ce contravine normelor legale în contextul actual al pandemiei.

La faţa locului au fost direcţionate patrulele de siguranţă publică aflate în serviciu, care au constatat că aspectele sesizate se confirmă.

La locuinţa unui râmnicean, în vârstă de 40 de ani, era în desfăşurare un eveniment privat la care participau mai multe persoane.

I s-a comunicat organizatorului că în această perioadă sunt interzise petrecerile private.

S-a procedat la sancţionarea contravenţională a acestuia, dar şi a altor 11 persoane participante, conform Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemie de Covid-19.

În urma intervenției, evenimentul a fost întrerupt și toți participanții au părasit locația.” , anunță Biroul de Presă al IPJ Buzău. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here