În urma întrunirii în ședință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență al orașului Pătârlagele, județul Buzău, s-a aprobat Planul privind unele măsuri pentru prevenirea infecțiilor cu CORONAVIRUS – COVID 19:
• Evitarea zonelor aglomerate unde sunt expuse la contact direct și/sau interacțiune cu un număr mare de persoane, de tipul adunărilor publice, cozi, zone de trafic intens, zone de recreere;
• Ferirea copiilor de acele locuri de joacă care presupun atingerea unor suprafețe/ obiecte comune de către un număr mare de copii;
• Limitarea la maxim a oricăriu contact direct cu alte persoane, în afara celor care fac parte din familia restrânsă, prin gesturi cum ar fi: strângerea mâinilor, îmbrățișările, sărutul obrajilor sau mâinilor, atingerea fețelor cu mâinile;
• Evitarea atingerii suprafețelor care sunt atinse în mod frecvent și de alte persoane precum: balustrade, clanțe, mânere. În cazul în care persoanele sunt nevoite să atingă aceste suprafețe, trebuie să se protejeze folosind șervețele de unică folosință;
• Păstrarea unei distanțe de minim 2 metri, față de celelalte persoane;
• Folosirea, pe cât posibil, a rutelor sau modalităților alternative de transport pentru a evita zonele aglomerate de trafic de persoane;
• Evitarea deplasărilor în țările care se confruntă cu un număr mare de cazuri de infectări cu CORONAVIRUS.
• Cetățenii care se întorc în țară din zone de risc trebuie să intre în autoizolare la domiciliu, ceea ce presupune ca întreaga familie să facă același lucru;
• Limitarea folosirii bancnotelor și monedelor, optând pentru plăți cu cardul / telefonul sau plăți on-line.
• Respectarea cu strictețe a regulilor de igienă personală recomandate de autorități, pentru protejarea atât a persoanei cât și a celor apropiați. Folosirea măștii de protecție doar în cazul în care persoana are simptome de gripă sau răceală, pentru a-i proteja pe ceilalți;
• Norme de igienă: spălați-vă pe mâini cu apă și săpun, minim 20 de secunde, după orice contact cu o suprafață potențial contaminată; folosiți prosoape de hârtie, de preferat, pentru a vă șterge mâinile;
• Dezinfectați frecvent, cu soluție pe bază de alcool sau clor suprafețele cu care intrați în contact, atât acasă cât și la locul de muncă; aerisiți de mai multe ori pe zi încăperile în care desfășurați activități; luați medicamente antivirale sau antibiotice numai cu prescripția medicului;
• nu intrați în contact cu persoanele aflate în autoizolare la domiciliu, indiferent dacă prezintă sau nu simptome specifice coronavirusului;
• Semnalarea către autorități a oricărui caz de care aveți cunoștință că ar fi putut intra în contact cu o persoană confirmată cu noul coronavirus sau ar fi venit dintr-o țară afectată.
• Semnalarea imediată a medicului de familie de către persoanele care au călătorit în zonele afectate de coronavirus, chiar dacă momentul respectiv nu se aflau pe lista zonelor aflate sub alertă.
• Se va rămâne acasă, dacă perdoana are simptome de răceală, gripă (tuse, febră, dificultăți în respirație) și se apelează medicul de familie pentru a solicita sfaturi. Persoana nu va merge din primul moment la unitățile de urgență. Există riscul ca în cazul în care persoana este purtătoare a virusului, să transmită și altor persoane noul coronavirus.
• Persoanele aflate în autoizolare la domiciliu să respecte cu strictețe recomandările autorităților.
• În toate spațiile deschise delimitate pentru funcțiuni specifice, unde au acces cetățenii, se vor lua următoarele măsuri:
– După programul de lucru, acolo unde există flux mare de cetățeni, se vor asigura zilnic măsuri severe de curățenie: măturat umed, spălat cu apă și dezinfectant, în funcție de specificul pardoselii spațiilor;
– În zonele de acces pentru aceste spații deschise, dacă acestea sunt delimitate de împrejmuiri, se va monta minim un dozator cu substanță dezinfectantă pentru mâini;
– Măsurile de mai sus sunt obligatorii pentru toate unitățile de alimentație publică, restaurante, baruri, hoteluri, etc.
– Sunt interzise mitinguri, întruniri, activități sportive, culturare, religiaose, artisitice, adunări publice sau private cu participarea a peste 100 de persoane până la data de 31 martie cu posibilitatea de prelungire, iar pentru organizarea acestora este necesară aprobarea Primăriei orașului Pătârlagele și avizul Direcției Județene de Sănătate Publică.
– Se închid piețele din orașul Pătârlagele începând cu data de 14 martie 2020 până la data de 31 martie 2020, cu posibilitatea prelungirii măsurii.

Vă rugăm să țineți seama de aceste sfaturi, pentru protecția sănătății dumneavoastră și a celor dragi dumneavoastră.
Împreună vom sări peste această perioadă dificilă, responsabili și cu încredere că paza bună trece primejdia rea!

hotarare 001
hotarare 002

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here