Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Buzău va aplica o serie de măsuri în scopul prevenirii şi limitării răspândirii CORONAVIRUSULUI (COVID-19). Astfel, în perioada 11-31 martie 2020, accesul publicului va fi permis doar în spaţiul special rezervat din cadrul OCPI Buzău/biroului de cadastru şi publicitate imobiliară Buzău/biroului de relaţii cu publicul din oraşele Râmnicu Sărat, Pogoanele şi Pătârlagele, iar audienţele vor fi acordate doar telefonic sau prin e-mail. De asemenea, până la finalul acestei luni, persoanele autorizate şi reprezentanţii birourilor notariale nu vor mai avea acces decât în spaţiul rezervat publicului.
Pentru a preveni şi limita răspândirea COVID-19, beneficiarii serviciilor oferite de OCPI Buzău sunt rugaţi să evite aglomerarea la ghişeu şi să opteze pentru serviciile on-line disponibile pe https://epay.ancpi.ro/.
Solicitanţii pot primi informaţii referitoare la serviciile oferite prin e-mail, accesând site-ul OCPI Buzău: www.ocpi.ro şi prin intermediul unui call-center, care va funcţiona de luni până joi în intervalul orar 8,30 – 16,30 şi vineri între orele 08,00-14,00.
Numerele de telefon şi adrese de e-mail destinate beneficiarilor serviciilor oferite de OCPI sunt următoarele: 0731 606246 şi 0238 711036, bz@ancpi.ro, bcpi.buzau@ancpi.ro .