Liciu Con, Pascon Construcții Civile și Industriale, Mecan Construct, Nikost Impex şi Conferic SRL sunt cele cinci societăți care se vor ocupa anul acesta de deszăpezire în județul Buzău. De altfel, firmele sunt cam aceleași care au desfășurat și anul trecut operațiunea de deszăpezire.

O parte din licitațiile pentru deszăpeire au fost adjudecate de anul trecut, iar anul acesta s-au organizat licitații doar pentru trei zone ale județului, unde anul trecut s-au înregistrat unele probleme.

Societatea Liciu Con și-a adjudecat lucrările de deszăpezire pentru zona Buzău Nord, pentru perioada 2016 – 2018 și a semnat cu Consiliul Județean un contract în valoare de 1.439 .243,50.

Societatea Pascon Construcții Civile și Industriale se va ocupa în acest an de lucrările pe Zona 2 Buzău Sud pentru perioada 2017 – 2020 în schimbul sumei de 4.444.230,44 lei.
Societatea Mecan Construct are sarcina de a deszăpezi Zona 4 Pogoanele și Zona 6 Șețu, pentru suma totală 7.627.359,10 lei.
Societatea Nikost Impex se va ocupa de Zona 3 Rîmnicu Sărat, pentru acre și-a adjudecat lucrările încă de anul trecut pentru perioada 2016 – 2018.

Tot anul trecut și-a adjudecat lucrările de deszăpezire a Zonei 5 Vintilă Vodă, pe perioada 2016 – 2018, în valoare totală de 2.465.066,27, firma Conferic SRL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here